LG G6 ar putea veni ori cu încărcare wireless, ori cu un serviciu de plăți contactless
Telefonul LG G6 s-ar putea să fie lansat la MWC 2017, la finalul acestei luni, iar zvonurile cu privire la specificațiile noului flagship apar din ce în ce mai des.
Ni s-a adus deja la cunoștință implementarea unui nou design de sticlă și renunțarea la carcasa de metal și am aflat detalii și privind introducerea unui nou sistem de răcire a bateriei. Însă dacă e să credem un nou zvon, telefonul ar putea să vină cu o componentă hardware diferită în funcție de țara în care îl vei achiziționa.
Astfel, se zvonește că LG ar putea oferi telefoane fie cu posibilitatea de încărcare wireless, fie cu un serviciu de plăți cu MST (Magnetic Secure Transmission), similar cu Samsung Pay, conform Ubergizmo. Ceea ce aflăm este că niciun dispozitiv nu va avea în componență ambele unități, cu toate că este posibilă combinarea celor două tehnologii. Astfel, serviciul de plăți MST va fi disponibil doar în Korea, iar sistemul de încărcare wireless va fi disponibil pe majoritatea smartphone-urilor, mai puțin în Korea.
Totuși, nu este clar de ce LG încorporează această caracteristică doar pentru dispozitivele de pe piața koreană sau de ce nu ar include același hardware în toate telefoanele pentru a face mai tarziu mai ușoară trecerea înspre un sistem de acest tip.
Ca un răspuns la acestă idee, sursele menționează că diferitele modele au la bază caracteristicile consumatorului din fiecare țară în parte. Dacă zvonurile sunt corecte, se pare că LG consideră că cei din Korea de Sud se vor folosi mai mult de sistemul de plăți decât celelalte nații. Desigur, la fel de bine, cei de la LG pot pune eficiența pe primul loc, intenționând să urmărească întâi rezultatele sistemului LG Pay și abia apoi, dacă efectele sunt pozitive, să-l introducă pe celelalte dispozitive.
Desigur, pentru a pune sare pe rană, niciuna dintre informații nu a fost confirmată încă, dar așteptăm să aflăm mai multe detalii la finalul acestei luni.